còr
:
Occitan
Étymologie
- Du latin cor.
Nom commun
Singulier | Pluriel |
---|---|
còr \ˈkɔɾ\ |
còrs \ˈkɔɾs\ |
còr [ˈkɔɾ] (graphie normalisée) masculin
- Modèle:anatomie Cœur.
- Me’n estave l’arma, me fendiá lo còr, e mos òs n’eran mas ’na cridada — que n’era pus paraula e que trauchava l’aire — e qui podiá respondre ? — (Marcelle Delpastre, Saumes pagans, 1974)
Dérivés
Prononciation
- languedocien : [ˈkɔɾ]
- provençal : [ˈkwɔʁ], [ˈkweʁ], [ˈkwaʁ]
- France (Béarn) : écouter « còr [Prononciation ?] »
Références
- (oc) Joan de Cantalausa, Diccionari General Occitan a partir dels parlars lengadocians, 2002, ISBN 2-912293-04-9, C.A.O.C. → consulter cet ouvrage
- Jòrge Fettuciari, Guiu Martin, Jaume Pietri, Dictionnaire provençal français - Diccionari provençau francés, L'Escomessa, CREO Provença, Edisud, Aix-en-Provence, 2003, ISBN 2-7449-0464-3
- Reinat Toscano, Gramàtica dau niçard, Éditions des régionalismes, Cressé, 2011